Incepand de anul trecut m-a prins si pe mine toata nebunia cu piercingurile. Initial imi doream doar un singur piercing in ureche, dar am ajuns sa am 7 in total (toate in urechi), dintre care 3 facute in decurs de un an. Cred ca e exact ca la tatuaje, o data ce iti faci unul nu te mai poti opri.

Inainte sa merg la salon, am facut mult research, am citit articole, m-am uitat la filmulete pe youtube, m-am informat cat de bine am putut pentru ca imi plac lucrurile de calitate si nu ma las pe mana oricui. M-am hotarat sa scriu aceasta postare din propria mea experienta, ca sa te ajute in cazul in care vrei sa iti faci un piercing. De multe ori avem retineri si multe intrebari cand luam hotararea de a ne accesoriza corpul, dar informatia de calitate ne poate ajuta sa transformam frica intr-o experienta placuta. Asadar, acestea sunt cele 15 lucruri pe care trebuie sa le stii neaparat inainte sa iti faci un piercing:

  1. Mergi la salon! Am auzit atatea povesti de groaza despre piercinguri facute acasa, incat am cosmaruri. Piercingul nu vi-l faceti voi, nu vi-l face o prietena, vi-l face un profesionist la salon, care cu asta se ocupa si stie ce pasi sa urmeze ca sa nu va treziti cu infectii. A, da…nici sa mergeti la o bijuterie unde fac gauri cu pistolul nu e ok, asta va zic din experienta mea din liceu.
  2. Nu alege un salon anume doar pentru ca e mai ieftin! Pretul spune calitatea de cele mai multe ori.
  3. Fa research! Daca nu are cine sa iti recomande un salon bun, cauta pe Facebook, Instagram etc saloanele din zona ta si arunca o privire peste recenzii si poze.
  4. Inainte de a merge la programare, mananca ceva si ia o sticla cu apa la tine.
  5. Nu consuma deloc alcool si preferabil nici cafea, atat inainte cat si dupa.
  6. Nu lasa frica de durere sa te retina din a-ti face un piercing. Stiu ca toleranta la durere difera de la om la om, dar sa fiu sincera si eu ma asteptam la primul piercing la o durere de speriat, de aceea am ramas surprinsa cand am vazut cat de ok a fost totul. Doare, dar suportabil, asta pentru ca un profesionist are mana formata si se misca repede, deci o sa simtiti o intepatura si gata, ati scapat!
  7. Pistolul este doar pentru gaurile din lobul urechii! (desi dupa ce m-am informat mai mult, mi-am dat seama ca tot cu acul e mai ok chiar si acolo). Imi vine sa ma mut pe alta planeta cand aud de piercinguri in cartilajul urechii facute cu pistolul. Nu intru in detalii, gasesti pe youtube o multime de materiale despre acest aspect.
  8. Pune intrebari! Cand ajungi la salon intreaba orice e nevoie pentru a te informa cum trebuie: despre materialele folosite, dezinfectare, ingrijire, perioada de vindecare etc. Chiar nu e o rusine sa intrebi, e rusine sa nu te informezi.
  9. Tine cont de sfaturile primite la salon referitoare la ingrjirea de dupa. Durata de vindecare depinde de zona in care e facut, dar timp de 1-2 saptamani mie mi s-a recomandat sa imi pun zilnic compresa cu ser fiziologic, de 2-3 ori pe zi, timp de 10-15 minute. In plus, eu am folosit si unguentul Baneocin (il gasiti in farmacie) pe care il aplicam cu betisoare de urechi. Mi s-a spus la salon ca nu e neaparat necesar, dar m-am simtit eu mai linistita folosindu-l.
  10. Nu atinge piercingul fara sa te speli pe maini inainte si nu te juca cu el. Incearca sa nu il misti, rasucesti etc in primele 2 saptamani, lasa-l sa stea la locul lui pentru ca atunci se vindeca asa cum trebuie.
  11. Ai grija sa nu il agati, in special in primele 2 saptamani cand zona e foarte sensibila! Mie cel din cartilaj mi se agata foarte usor ba in haine, ba in par, a trebuit sa am mare grija de el.
  12. Evita expunerea la soare/solar in primele zile. Eu dupa ce mi le-am facut, nu am stat vreo 10 zile deloc la solar, si cand am inceput sa stau din nou, le-am acoperit la primele sedinte.
  13. Daca ti se pare ca ceva nu e in regula, intoarce-te la salon. E normal timp de 3-4 zile sa te doara putin zona, dar daca persista durerea sau se inflameaza, du-te sa vezi ce se intampla, ca sa nu te trezesti cu vreo infectie.
  14. Nu schimba si nu scoate bijuteria mai repede decat ti se recomanda.
  15. Pregateste-te sa primesti diferite reactii daca ai piercing oriunde altundeva inafara de lobul urechii. Unii or sa se strambe si o sa zica „auci”, altii iti vor spune ca arata super, dar, mai mult ca sigur, aproape toti te vor intreba daca te-a durut :)) E ok, eu m-am obisnuit cu toate astea si chiar mi se pare funny.

 

Piercinguri in cartilaj (rook) si lob

Piercingul de sus din cartilaj (rook se numeste) este preferatul meu! Arata foarte frumos si nu l-am vazut la prea multe persoane. A durut putin mai tare decat restul cand l-am facut deoarece zona e mai greu accesibila, dar fiind pe interior, s-a vindecat mai repede si nici nu l-am agatat asa mult in haine, plus ca am putut deja din a 2-a noapte sa dorm pe partea dreapta.

 

Piercinguri in cartilaj (helix) si in lob

Acestea sunt percingurile mele, imi plac toate foarte mult, nu regret absolut deloc ca le-am facut, ba din contra, imi doresc sa imi fac si altele in viitor. Sper ca ti-a placut postarea mea, iar daca ai experiente (placute sau mai putin placute) cu piercinguri, astept cu drag sa imi lasi un comment in care sa mi le povestesti.

 

Adaugă un comentatiu

Share This